Universitatea Nationala de Aparare

"Carol I"

  


 

MESAJUL COMANDANTULUI (RECTORULUI)

CU PRILEJUL DESCHIDERII ANULUI UNIVERSITAR 2020-2021

 


Am onoarea să vă salut dragi studenți, cursanți, personal civil contractual și cadre didactice din Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Instituția în care vă aflați astăzi este continuatoarea tradițiilor Școlii Superioare de Război, înființată la 8 august 1889, prin Înaltul Decret al Regelui Carol I, fiind a șasea instituție de gen din Europa, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino și Bruxelles și prima din Balcani. Așadar, în luna noiembrie a anului 1889 s-a deschis drumul celor 123 de promoții de absolvenți, elita Armatei României, comandanți și ofițeri de stat major care au condus trupele în cele mai importante momente din istoria țării noastre.

În prezent, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” are misiunea de a forma comandanți, ofițeri de stat major și experți militari și civili în domeniile apărării și securității naționale, de a organiza activități de cercetare științifică și de a elabora studii științifice, necesare structurilor cu responsabilități în aceste domenii.

Pe parcursul acestui nou an universitar, instituția noastră va pregăti prin programe de studii universitare și postuniversitare, un număr de aproximativ 1344 de studenți și 1763 de cursanți, în condiții speciale, generate de pandemia de COVID-19.

În acest sens, vreau să vă asigur că, la nivelul universității noastre, în conformitate cu prevederile ordinului comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății, precum și ordinelor primite de la eșalonul superior, am luat toate măsurile pentru asigurarea necesarului de măști, dezinfectanți, dispensere pentru dezinfectanți și pentru dezinfecția încăperilor și dezinfectarea suprafețelor de lucru din sălile de clasă, spațiile de cazare și sala de mese.

Tot personalul, studenții și cursanții, trebuie să respecte cu strictețe măsurile luate, să se deplaseze pe itinerariile marcate, să păstreze distanța fizică, atât pe timpul orelor de curs, cât și a pauzelor.

Începem anul universitar în sistem hibrid, cu desfășurarea unor programe în cursul dimineții, altora după amiaza, față în față și cu alte programe de studii în sistem online.

Suntem pregătiți să desfășurăm în condiții foarte bune și în siguranță toate programele de studii din portofoliu.

Suntem împreună la început de drum, spre un sistem de învățământ superior militar modern, centrat pe student, destinat să asigure educația viitorilor lideri ai Armatei României. Îmi doresc ca, împreună, să susținem promovarea unei imagini instituționale care are la bază excelența academică, dezvoltarea permanentă a cunoașterii, integritatea, colaborarea și patriotismul.

În perioada mai-iulie 2020 au fost consultați beneficiarii din cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar în urma discuțiilor au fost revizuite planurile de învățământ și fișele disciplinelor de la programele de studii universitare de masterat. Totodată, au fost revizuite și cursurile postuniversitare din oferta Universității Naționale de Apărare „Carol I”, documentele fiind înaintate la Autoritatea Națională pentru Calificări pentru ca acestea să fie înscrise în Registrul Național al programelor Postuniversitare.

Consultările cu beneficiarul vor continua pentru a se asigura implementarea elementelor din „Concepția privind starea actuală și perspectiva de modernizare a sistemului educației și formării profesionale continue în Ministerul Apărării Naționale”.

Drept urmare, în anul universitar 2020-2021, studenții programelor de studii universitare de masterat de conducere vor fi implicați în exercițiile organizate de Ministerul Apărării Naționale, precum exercițiul DACIA-21.

Baza materială necesară susținerii programelor de studii va cunoaște, cu sprijinul decidenților ierarhici, o îmbunătățire în sensul asigurării unor condiții optime în sălile de clasă și laboratoare digitizate, în amfiteatre noi și spații corespunzătoare de cazare a studenților și cursanților.

În domeniul cercetării științifice, țin să amintesc faptul că, instituția noastră a câștigat două proiecte din fonduri europene: Centrul de excelență pentru securitatea cibernetică și reziliența infrastructurilor critice (SafePIC) și START – Sistem inovativ integrat pentru tranziția studenților către piața muncii.

Prin intermediul celor două proiecte, instituția noastră va realiza un centru de excelență pentru securitatea cibernetică și reziliența infrastructurilor critice și va forma competențe practic-aplicative în domeniul de licență Științe militare, informații și ordine publică pentru studenții din grupul țintă, prin care acestora li se va asigura un start consolidat în cariera profesională.

Universitatea Națională de  Apărare „Carol I” va continua derularea de programe de cooperare pe linie de învățământ și cercetare cu universități similare din străinătate, prin organizarea de programe de studii comune cu recunoaștere universitară reciprocă, inclusiv crearea și punerea în aplicare a mobilităților de studenți, cadre militare, personal didactic și de cercetare, în cadrul programului ERASMUS+ și ERASMUS Militar.

Stimate cadre didactice,

Îmi exprim aprecierea pentru ceea ce ați realizat până în prezent și vă mulțumesc pentru implicarea și profesionalismul dumneavoastră, prin intermediul cărora ați reușit să transmiteți elementele necesare implementării standardelor din modelul absolventului.

Dragi studenți și cursanți,

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este unică în peisajul universitar din România, în sensul programelor de studii desfășurate. Instituția noastră oferă cadrul pregătirii și cooperării în sistem interinstituțional. Interacțiunea, schimbul de opinii, de idei, schimbul de experiență și bune practici reprezintă repere ale activității dumneavoastră în această instituție. Și încurajăm pe toți studenții și cursanții să performeze în această direcție.

Avem nevoie de modele pentru generațiile ce vor veni după noi. Aveți misiunea de a vă valorifica potențialul și vă dedica studiului și cercetării științifice, pentru a aduce plusvaloare Armatei României.

Este necesar ca, împreună, să depunem toate eforturile pentru menținerea Universității Naționale de Apărare „Carol I” în rândul celor mai prestigioase universități din țară și din străinătate.

În încheiere, vă doresc succes în anul universitar 2020–2021 și nu uitați niciodată: „LABOR IMPROBUS OMNIA VINCIT!”

 

 

 back