Universitatea Nationala de Aparare

"Carol I"

 

 

Viitorii ofițeri de educație fizică militară au depus Jurământul de credință față de patrie

 

Vineri 13 decembrie 2019 a avut loc Ceremonia depunerii Jurământul Militar de către viitorii ofițeri de educație fizică militară, la sediul Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Treisprezece cursanți urmează Cursul de formare a ofiţerilor în activitate pe filiera indirectă în specialitatea Educaţie fizică militară, care se desfăşoară pe trei module de pregătire, în perioada 22 octombrie 2019-17 aprilie 2020. Astfel, viitorii ofițeri parcurg șase luni de pregătire și de perfecționare a deprinderilor sportive cu aplicabilitate în antrenarea militarilor pentru un nivel înalt de performanță.

În timpul ceremoniei au luat cuvântul: colonelul Silvestru Ilaș, șeful Centrului de pregătire a cadrelor militare în domeniul educației fizice și sportului în armată, generalul de brigadă Dorin-Corneliu Pleșcan, comandantul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” și colonelul Daniel Bănică, șeful Serviciului învățământ din cadrul Direcției instrucție și doctrină, care a prezentat mesajul șefului Statului Major al Apărării cu prilejul depunerii jurământului militar.

Comandantul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, domnul general de brigadă Dorin-Corneliu Pleșcan a precizat:

„Avem în formație campioni naționali și internaționali, reprezentanți ai României în loturile olimpice, proaspăt absolvenți ai Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, tineri care pășesc acum în rândul familiei Armatei României [..] vă aflați într-o instituție care anul acesta a împlinit 130 de ani de tradiție în învățământul superior militar. Astăzi v-ați angajat să răspundeți „prezent” nevoilor Armatei României, prin parcurgerea unei noi etape din amplul proces de pregătire […]. Dumneavoastră sunteți cei care, după absolvirea acestui curs și încadrarea la unități, aveți responsabilitatea să revitalizați educația fizică militară, să aduceți plus valoare Armatei României, prin coordonarea activității sportive a militarilor.”

La festivitate au participat reprezentanți ai Statului Major al Apărării, personalul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, familiile și rudele cursanților.

 

 

Cautare

News

STRATEGII XXI

Sub egida STRATEGII XXI se derulează anual o serie de conferinţe ştiinţifice de amploare, organizate de către facultăţi şi centre de cercetare din universitate.

Pentru mai multe informatii click aici


STRATEGII XXI - FCSM

“TEHNOLOGII – APLICATII MILITARE, SIMULARE SI RESURSE”
Facultatea de comandă şi stat major
Bucureşti, 21-22 mai 2020

Pentru mai multe informatii click aici


STRATEGII XXI - FSA

“SCHIMBĂRI STRATEGICE ÎN SECURITATEA ŞI RELAŢIILE INTERNAŢIONALE”
Facultatea de Securitate şi Apărare
Bucureşti, 09-10 aprilie 2020

Pentru mai multe informatii click aici


STRATEGII XXI - Scoala Doctorala

Conferinţa internaţională
„GLOBAL SECURITY AND NATIONAL DEFENCE”
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE “CAROL I”
SCOALA DOCTORALA
Bucureşti, România, 07 - 08 mai 2020

Pentru mai multe informatii click aici


Evenimente

Comunicate de presa

Anunturi