Banner Banner Banner

  

 

 

 

SEMINARUL CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ

Impactul statutului şi rolurilor statelor membre UE asupra evoluţiei securităţii  europene


Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate (CSSAS) din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” desfăşoară, joi 30 mai 2013, în Sala Senatului universitar, Seminarul cu participare internaţională Impactul statutului şi rolurilor statelor membre UE asupra evoluţiei securităţii  europene.  

În acest an, evenimentul reuneşte reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Fondurilor Europene, Agenţiei Naţionale Antidrog, Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Academiei de Studii Economice, precum şi ai Academiei Naţionale de Apărare „G. S. Rakovski”, Bulgaria, asigurând astfel schimbul de opinii şi idei în diferite medii ştiinţifice.

Participarea experţilor din ţara vecină reprezintă pentru specialiştii români, pe de o parte, o oportunitate de a le împărtăşi invitaţilor străini din experienţa românească şi, pe de altă parte, posibilitatea de a cunoaşte punctele de vedere, aspiraţiile şi aşteptările invitaţilor bulgari prezenţi la seminar.

Manifestarea ştiinţifică va aduce în prim planul dezbaterilor, rolul statului naţional în asigurarea securităţii europene, evidenţiindu-se necesitatea concentrării eforturilor statelor membre ale UE în direcţia promovării intereselor naţionale şi europene.

Jurnaliştii interesaţi sunt aşteptaţi joi, 30 mai 2013, între orele 08.40 - 08.55, la sediul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, intrarea dinspre Monumentul Eroilor Patriei.

Programul activităţii poate fi consultat la adresa http//cssas.unap.ro/ro/program_seminar_2013.pdf.

Pentru alte detalii, persoană de contact este Irina TĂTARU, tel. +4021-319.48.80 int. 421, fax: +4021-319.57.80, mobil 0727856766, email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.