Banner Banner Banner

 

 

FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE

A PROMOŢIEI 116 „AUREL-VLAICU-100”

 

Festivitatea de absolvire a Promoţiei 116 „AUREL VLAICU-100” a Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” şi a Seriei a XXIV-a a cursanţilor Colegiului Naţional de Apărare a avut loc astăzi, 19 iulie 2013, pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei. Ceremonia a marcat şi sărbătorirea a 124 de ani de la înfiinţarea Şcolii Superioare de Război.

La acest important eveniment pentru absolvenţii celor două instituţii de învăţământ, au participat viceprim-ministrul Gabriel Oprea, consilierul prezidenţial Iulian Chifu, directorul Serviciului Român de Informaţii ambasador George Cristian Maior, preşedintele Academiei Române academician Ionel Haiduc, ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică Mihnea Cosmin Costoiu, secretarul de stat penru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului din Ministerul Apărării Naţionale Vasile Costea, secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale Codrin-Dumitru Munteanu, reprezentanţi ai Statului Major General, ai statelor majore ale categoriilor de forţe şi comandamentelor de armă din Ministerul Apărării Naţionale, ataşaţi militari acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, cadre didactice universitare şi invitaţi.

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a acordat premii şefului de promoţie precum şi autorilor celor mai valoroase lucrări de dizertaţie de la programele de studii organizate.

După premierea şefului de promoţie, comandantul (rectorul) Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” a conferit domnului ambasador George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, „Premiul de excelenţă în domeniul studiilor de securitate”, în semn de apreciere a valorii profesionale, academice şi a meritelor deosebite în dezvoltarea conceptuală a domeniului studiilor de securitate.

Festivitatea s-a încheiat prin defilarea gărzii de onoare.

 

 

 

   back