Banner Banner Banner

 

 

FORUMUL NAŢIONAL DE SECURITATE “CYBER SECURITY”

 

În zilele de 21 şi 22 octombrie 2013, la Palatul Cercului Militar, a avut loc cea de-a doua ediţie a Forumului Naţional de Securitate cu tema “Cyber Security” unde, specialişti din întreaga lume, reprezentanţi ai companiilor IT şi ai instituţiilor de stat au discutat şi analizat problematica securităţii cibernetice.

Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” organizează, începând cu anul 2012, Forumul Naţional de Securitate, în cadrul căruia sunt dezbătute problematici de actualitate privind securitatea la nivel global.

Prima ediţie a acestei manifestări a avut loc în luna octombrie 2012 si a abordat conceptul “Smart Defence”, iar în acest an a fost adus în prim-planul discuţiilor conceptul “Cyber Security”.

Ambele evenimente au fost organizate în colaborare cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (Secţia de Ştiinţe Militare) şi Centrul de Analiză şi Studii de Securitate.

Astfel, instituţia noastră a lansat o platformă de dialog deschis care a permis mediului de afaceri, comunităţii academice, factorilor de decizie din instituţiile publice din România şi din instituţiile specializate ale NATO şi ale UE să dezbată cele mai noi tendinţe în domeniul securităţii informatice precum şi soluţiile de protecţie în cyberspaţiu.

Forumul Naţional de Securitate “Cyber Security” a reunit peste 250 de participanţi, respectiv reprezentanţi din partea Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Apărării Naţionale, Guvernului, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe,  Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, factori de decizie din instituţii ale NATO şi UE, precum şi experţi străini şi români de valoare.

Din mediul privat au susţinut prezentări top managerii unor companii de renume precum Bitdefender, Scandinavia and CEE – Detica GCS A/S, SYMANTEC, UTI, THALES şi IBM.

Specialiştii prezenţi pe parcursul celor două zile la Palatul Cercului Militar au subliniat că dezvoltarea într-un ritm fără precedent a tehnologiilor informatice, a internetului şi a businessului mobil, aduce confort şi eficacitate vieţii noastre profesionale şi personale, dar în acelaşi timp, creşte vulnerabilitatea informaţiilor noastre digitale în faţa atacurilor informatice. Astfel, cu cât o societate este mai informatizată, cu atât creşte şi vulnerabilitatea acesteia. Ameninţările la adresa securităţii cibernetice continuă să crească atât ca număr, cât şi în complexitate, iar cooperarea instituţională şi parteneriatul public-privat sunt factori esenţiali pentru identificarea celor mai bune soluţii de contracarare a atacurilor cibernetice.

Anul viitor, instituţia noastră va organiza Forumul Naţional de Securitate cu tema “Protecţia infrastructurilor critice”, unde, de asemenea, specialişti din întreaga lume se vor reuni în vederea dezbaterii acestui domeniu de interes major atât la nivelul ţării noastre, cât şi la nivel mondial.

 

 

 

 

   back