Banner Banner Banner

  

 

 


Conferinţa ştiinţifică internaţională STRATEGII XXI

„Complexitatea şi dinamismul mediului de securitate”

21-22 noiembrie 2013

 


Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” organizează în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2013, Conferinţa ştiinţifică internaţională STRATEGII XXI, cu tema: Complexitatea şi dinamismul mediului de securitate.

La acest eveniment ştiinţific vor participa reprezentanţi ai Guvernului României, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Academiei Române, Universităţii Bucureşti, Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, precum şi ai unor instituţii similare din Ungaria şi Republica Cehă.

Manifestarea, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie, oferă cadrul de excelenţă  pentru realizarea schimburilor de idei şi de experienţe între specialişti civili şi militari, fiind abordate aspecte privind tipurile de actori internaţionali şi rolul lor actual, schimbările în mediul de securitate contemporan (inclusiv elemente demografice, aspecte culturale şi violenţa urbană), evoluţiile studiului şi practicii strategice, modernizarea organizaţiei militare şi confruntarea cibernetică.

Jurnaliştii interesaţi să asiste la eveniment sunt aşteptaţi joi 21 noiembrie şi vineri 22 noiembrie 2013, între orele 08.30 - 08.50, la intrarea principală a Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, dinspre Monumentul Eroilor Patriei.

Programul activităţii poate fi consultat la adresahttp://www.strategii21.ro/index.php/ro/conferinte-strategii-xxi/centrul-de-studii-strategice-de-aparare-si-securitate. Persoană de contact: locotenent Cristina Barna, tel. 021 319 48 80, int. 131, fax 021 319 59 60, e-mail:  This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.