Banner Banner Banner

 

 

EXERCIŢIUL UNAP 2014

– PROBA DE FOC PENTRU OFIŢERI SUDENŢI ŞI CURSANŢI –

 

În perioada 26.05-06.06.2014 la Universitatea Naţională de Apărare Carol I a avut loc exerciţiul “UNAp-2014”, organizat anual în instituţia noastră, începand cu 2004.

Scopul acestuia a fost de aprofundare a cunoştinţelor şi perfecţionare a deprinderilor ofiţerilor studenţi şi cursanţi în conducerea acţiunilor  militare, prin utilizarea sistemului de simulare Joint Conflict and Tactical Simulation, reprezentând proba de foc pentru studenţi şi cursanţi, dar şi pentru cadrele didactice care au avut un rol hotarâtor în pregătirea acestora.

UNAp-2014, ca exerciţiu tactic complex de comandament în Punct de Comandă Învăţământ şi Centrul de instruire prin simulare, a fost gândit ca o operaţie de apărare întrunită.

Exerciţiul reprezintă apogeul unui an de învăţământ. Astfel, ofiţerii studenţi şi cursanţi au avut prilejul de a se antrena pentru planificarea dislocării, întrebuinţării şi sprijinului forţelor armate în cadrul unei operaţii întrunite de apărare, folosind capabilităţile sistemului integrat de comandă şi control. De asemenea, s-a urmărit ca aceştia să-şi dezvolte deprinderile pentru conducerea dislocării şi pentru executarea acţiunilor militare planificate, întrebuinţând sistemul de simulare constructivă. Scopul nostru, al cadrelor didactice, nu este ca Albastrul să bată Roşul sau invers, ci să verificăm dacă au planificat bine, cât luptă şi cât rezistă, ne-a precizat colonelul Marian Stancu, prorector pentru învăţământ în Facultatea de comană şi stat major.

 Exerciţiul a fost proiectat astfel încât participanţii să poată trece de la apărare, la ofensivă, să aibă şi să utilizeze tot ce este necesar ca să execute misiunea.

Cursanţii de la cursul postuniversitar de conducere au reprezentat eşalonul superior care, înainte de începerea planificării întrunite, a emis concepţia, pe baza directivei strategice. Inamicii au fost reprezentaţi de cadre militare din unităţi operative ale celor trei categorii de forţe.

După ce au primit concepţia, comandamentele structurilor tactice au trecut la planificare. În cadrul unui briefing, a fost prezentat planul acţiune, pe care comandantul diviziei l-a aprobat. Rolul de comandant de divizie a fost interpretat de un ofiţer student din anul II, ales de colegi prin vot.

Analiza postacţiune a încheiat exerciţiul SIMEX UNAp-2014, unde au fost dezbătute punctele forte, dar şi punctele care necesită îmbunătăţire pe viitor.

Colonelul Iulian Martin, care a proiectat şi coordonat exerciţiul, a precizat că acesta a permis şi testarea unei arhitecturi tehnice pentru integrarea sistemului de simulare cu sistemul de comandă şi control, în sensul de a asigura o situaţie operativă curentă în punctele de comandă, cel puţin de la nivelul Forţelor Terestre, în ideea de a avea în continuare activităţi de planificare concomitent cu cele de execuţie, de a muta efortul de pe planificare pe execuţie:

Astfel, a X-a ediţie a Exerciţiului UNAp 2014 a constituit o nouă etapă în pregătirea ofiţerilor de comandă şi stat major, care au reuşit să dobândească o experienţă unică, ce va avea un rol hotărâtor în îndeplinirea misiunilor încredinţate. 

 

 

 

 

 

   back