Banner Banner Banner

 

 

EXERCIŢIU COMUN ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ LA UNAP "CAROL I"

 

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au organizat în data de 3 iunie 2015, un exerciţiu comun în domeniul situaţiilor de urgenţă, la sediul UNAp “Carol I”.

Scopul acestui exerciţiu a fost de a verifica modul de punere în aplicare a “Planului de intervenţie cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă” de către personalul aflat în serviciul de zi cu atribuţii în gestionarea efectelor unui cutremur de mare intensitate, urmat de explozii şi incendii.

   Astfel, atât invitaţii cât şi personalul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, studenţii, masteranzii şi cursanţii au fost prelucraţi privind modul de acţiune în situaţii de urgenţă.

   Exerciţiul s-a derulat după un scenariu general fictiv, care cuprinde producerea unui cutremur de 8,3 grade pe scara Rihter în zona Vrancea, la o adâncime de 88 Km, urmat de trei replici cu o intensitate de 3,8-5,1 grade e scara Rihter, într-o perioadă de o oră. În Bucureşti unda seismică a fost resimţită cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Rihter.

       În cea de-a doua parte a activităţii au fost susţinute o serie de expuneri din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a domnului Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al  Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

La activitate au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei Domenii şi Infrastructuri, ai Detaşamentului “13 Septembrie” (cu o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, o autosanitară), cadre tehnice cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor şi personalul UNAp “Carol I”.

 

 

 

   back