Banner Banner Banner

 


Delegaţie a Academiei Superioare de Război din Turcia

 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”

 

În data de 30.06.2015 o delegaţie militară din cadrul Academiei Superioare de Război din Turcia, au efectuat o vizită la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Delegaţia a fost primită la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” de comandantul (rectorul) instituţiei, domnul general de flotilă aeriană prof.uiniv.dr. Gabriel-Florin MOISESCU.

Delegaţia din Turcia a vizitat Aula universitară, Sala Senatului, Galeria Comandanţilor, Galeria Profesorilor, Centrul de Instruire prin Simulare şi Biblioteca Universitară.

Programul activităţii a inclus prezentarea Sistemului românesc de învăţământ militar din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, a Centrului de instruire prin simulare şi a Bibliotecii Universitare.

Evenimentul s-a încheiat printr-un schimb de atenţii simbolice şi semnarea şefului delegaţiei din Turcia în Cartea de onoare a Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”.

Vizita se înscrie într-un amplu ciclu de dezvoltare a parteneriatelor cu instituţii de învăţământ superior străine.

 

 

   back