Banner Banner Banner

 

 

Vizita de informare şi documentare a unei delegaţii

de la Centrul Superior de Studii pentru Apărare Naţională din Spania la UNAp „Carol I”

 

În perioada 13 – 17.06.2016 Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” primește vizita de informare şi documentare a unei delegaţii de 38 de cursanţi şi cadre didactice de la Centrul Superior de Studii pentru Apărare Naţională din Spania.

Delegaţia a fost primită de comandantul (rectorul) universităţii, domnul colonel profesor universitar doctor Gheorghe Calopăreanu, în ziua de 14.06.2016, ocazie cu care au fost susţinute prezentări cu privire la organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ din instituţia noastră şi au fost purtate discuţii cu privire la aspecte de cooperare bilaterală. De asemenea, delegaţia a audiat o expunere privind viziunea strategică a României în zona Mării Negre, susţinută de domnul general (r.) Teodor Frunzeti, consilier în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale / Administraţia Prezidenţială.

Programul delegaţiei a cuprins o vizită la Statul Major General, în cursul căreia, participanţii străini au primit informaţii relevante cu privire la procesul de transformare al Forţelor Armate ale României. Totodată, au fost organizate întâlniri cu reprezentanţi ai Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor şi ai unei companii private, unde delegaţia spaniolă a primit informaţii referitoare la industria românească de apărare.

 

 

 

 

 back