Banner Banner Banner


Conferința științifică internațională STRATEGII XXI

– „Tehnologii – Aplicații Militare, Simulare și Resurse”

Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

 

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a organizat, în zilele de 27 și 28 aprilie 2017, Conferința științifică internațională STRATEGII XXI – „Tehnologii – Aplicații Militare, Simulare și Resurse”, desfășurată sub patronajul Facultății de comandă și stat major și al Școlii doctorale.

Manifestarea a urmărit diseminarea în cadrul comunității academice a rezultatelor cercetării științifice a participanților și stabilirea sau consolidarea unor parteneriate cu instituții de învățământ și cercetare, militare și civile, din țară sau străinătate.

Evenimentul, deschis de comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I”, domnul colonel prof. univ. dr. Gheorghe Calopăreanu, a reunit personalități din diferite medii profesionale, cu preocupări în domeniul apărării, atât din țară cât și din străinătate, reprezentanți ai structurilor din Ministerul Apărării Naționale, din Statul Major General și statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, precum și cadre didactice, studenți și doctoranzi ai Universității Naționale de Apărare „Carol I” și ai altor universități de prestigiu din România.

În prima parte a manifestării științifice, au luat cuvântul: dl. comandor prof.univ. dr. Marius Serbeszki – prodecanul pentru cercetare științifică al Facultății de comandă și stat major și moderator al acestei ediții, dna. colonel conf. univ. dr. Ioana Enache – decanul Facultății de comandă și stat major, dl. colonel prof. univ. dr. Sorin Pînzariu – directorul Școlii doctorale, dl. comandor dr. Gabriel Răducanu – directorul Statului Major al Forțelor Aeriene, dl. general de brigadă dr. Dorin Blaiu – șeful Direcției Instrucție și Doctrină din Statul Major General și dl. colonel prof. univ. dr. Gheorghe Calopăreanu – comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I”, care a deschis secțiunile conferinței Tehnologii – Aplicații Militare, Simulare și Resurse.

Înainte de începerea evenimentului științific pe paneluri, comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I” a oferit domnului general–maior (r) dr. Victor Strîmbeanu și doamnei Dimofte Stela, director general al instituției de plată Smith&Smith (sponsorul principal al ediției acestui an) – o diplomă de excelență.

În cele ce au urmat, domnul general–maior (r) dr. Victor Strîmbeanu, MSc, key–note speaker în cadrul conferinței, a susținut o prelegere cu tema Puterea Aeriană a NATO – provocări și perspective. Locul și rolul Forțelor Aeriene române, prezentând apoi două cărți scrise de domnia sa, „Strategie pentru viitorul României” și „Un război ciudat – Afganistan”.

În cea de–a doua zi, de remarcat au fost prelegerile deosebit de interesante Avionul IAR–93. Oameni și fapte și Steaua destinului”, susținute de domnul locotenent–comandor (r) Gheorghe Ion Vaida și doamna Cecilia Crăciun–Bendea.

Conferința din acest an s–a desfășurat pe următoarele secțiuni: Arta militară a Forțelor Aeriene și a Forțelor Navale – tendințe de evoluție, Educație și instruire în forțele armate, Arta militară a Forțelor Terestre – tendințe și evoluție, Informații pentru apărare, Tehnologii – aplicații militare, simularea și modelarea acțiunilor și Logistica, managementul financiar – contabil și managementul resurselor de apărare în contextul mediului internațional de securitate.

Participanții la acest eveniment științific au avut prilejul de a participa la o expoziție de carte organizată de Editura Militară, Editura Curtea Veche și Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, în Holul de Onoare al instituției noastre.

 

 

 

   back