Banner Banner Banner


 

DEPARTAMENTUL REGIONAL DE MANAGEMENT AL CRIZELOR

ȘI OPERAȚII MULTINAȚIONALE – 20 de ani

 

Departamentul Regional de Management al Crizelor și Operații Multinaționale din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a sărbătorit joi, 28 septembrie 2017, 20 de ani de la înființare.

La eveniment au fost prezenți comandantul (rectorul) instituției noastre, domnul colonel prof. univ. dr. Gheorghe Calopăreanu, domnul general (R) Constantin Degeratu, comandanții DRMCOM încă de la înființare, reprezentanții departamentului, precum și cadre didactice din UNAp și invitați  care de-a lungul timpului au trecut pragul acestei structuri.

Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înființarea DRMCOM.

***Departamentul Regional de Management al Crizelor şi Operaţii Multinaţionale (DRMCOM) a fost înfiinţat în anul 1997, sub forma unui program de cooperare între Marea Britanie şi România, denumit Centrul Regional de Pregătire România – Marea Britanie, cu scopul de a instrui ofiţerii români în spiritul doctrinei şi procedurilor operaţionale de comandă şi stat major caracteristice armatei britanice, compatibile cu sistemul NATO.

DRMCOM, instituţie aparte în peisajul învăţământului militar românesc, care formează ofiţeri de stat major pentru comandamente multinaţionale întrunite este, pe de o parte, o structură funcţională a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, iar pe de altă parte, unul dintre cei mai vechi membri ai comunităţii Centrelor de Educaţie şi Pregătire Parteneriat (CEPP).

Din perspectiva apartenenţei la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, DRMCOM completează educaţia şi formarea corpului ofiţerilor români, oferindu-le o alternativă la pregătirea în domeniul conducerii şi lucrului de stat major, specifice NATO şi UE. În cei 20 de ani de existenţă, DRMCOM a pregătit peste 3500 de ofiţeri români şi străini.

Totodată,prin integrarea sa în contextul comunităţii CEPP, cu 400 de studenţi instruiţi din 43 de ţări, DRMCOM a depăşit frontierele sale regionale, demonstrând o acoperire solidă, devenind un partener de încredere în NATO, în contextul filozofiei globale de programare a pregătirii.

Rolul DRMCOM a fost acela de a insufla în rândul corpului ofiţerilor români o nouă atitudine, un nou etos, care punea accent pe maniera de a gândi şi nu pe dirijarea gândirii (how to think not what to think), pe iniţiativă în situaţii complexe, cu acces limitat la informaţii, încredere reciprocă sau asumarea responsabilităţii, în limitele intenţiei clare a comandantului (mission commandwhat to do not how to do).

Misiunea departamentului este de a pregăti şi perfecţiona personal militar şi civil, din ţară şi străinătate, în domeniile conducere şi stat major, la nivelurile operativ şi tactic, în context multinaţional întrunit. Cursurile sunt aliniate cerinţelor de pregătire NATO şi UE, fiind organizate pe diverse discipline: doctrină, proceduri de comandă şi control, operaţii multinaţionale, planificarea şi conducerea operaţiilor militare întrunite multinaţionale, managementul crizelor, cooperare civili-militari sau operaţii de stabilitate, securitate, tranziţie şi reconstrucţie.

Din anul 2011, DRMCOM a obţinut certificarea de NATO a cinci cursuri care îndeplinesc cerinţe de pregătire ale Alianţei, pentru care s-a obţinut nivelul NATO Selected. Suntem conştienţi că acreditarea instituţională a departamentului nu trebuie abordată ca un scop în sine, ci trebuie să fie rezultatul firesc al eforturilor susţinute de a desfăşura un învăţământ modern, orientat pe aptitudinile critice, centrat pe cursant, care să îi asigure acestuia competenţele practice necesare lucrului în comandamente multinaţionale.

La începutul anului 2018, se va organiza prima serie a Cursului de orientare în politica europeană comună de securitate şi apărare (Common Security and Defence Policy Orientation Course) sub egida Colegiului European de Securitate şi Apărare (ESDC) – instituţie care înglobează programe de studii oferite de mai mult de 100 de instituţii de învăţământ, cercetare şi guvernamentale din statele membre ale UE. Acest curs, care are o programă standard la nivel european, va fi dedicat pregătirii personalului din structurile relevante, implicate în organizarea şi asigurarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din 2019.

 

 

   back