Banner Banner Banner

                                                                                         

Proiectul Școala Altfel

la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

 

În cadrul proiectului Școala Altfel, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit luni 26 martie 2018, vizita unor elevi din clasa a VII-a, ai Școlii Generale nr. 146 I. G. Duca din București, dornici să descopere mici secrete ale mediului militar.

În prima parte, elevilor le-au fost prezentate: Holul de Onoare, Sala Senatului și Galeria Comandanților, luând parte și la o scurtă descriere a momentelor importante parcurse în cei 129 de ani de existență de către Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Vizita a continuat în Laboratorul de simulare, unde copiii au avut ocazia de a viziona o secvență dintr-un joc de război, apoi în Tipografie și Biblioteca universitară, unde le-au fost prezentate mașinile vechi de tipar înalt (model 1896 și 1965) și fondul de carte al instituției.

În cele ce au urmat, o parte din studenții militari din anul III ai Facultății de comandă și stat major au prezentat armamentul și materialele din dotare, reprezentând pentru copii cel mai interesant moment al vizitei.

Grupul de elevi s-a deplasat apoi spre capela militară a Universității Naționale de Apărare „Carol I” cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, unde s-au întâlnit cu preotul militar al instituției.

 

 

   back