Banner Banner Banner

Istoric UNAp

 

2017,

 

13 februarie. La invitația comandantului Universității Naționale de Apărare „Carol I”, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), domnul Eduardo Yrezabal, a susținut prelegerea „Rolul și misiunile UNHCR în managementul crizelor”. Activitatea a făcut parte din programa cursului Managementul crizelor, organizat de către Departamentului regional de management al crizelor și operații multinaționale din cadrul instituției noastre.

15 februarie. La invitația comandantului Universității Naționale de Apărare „Carol I”, domnul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a susținut prelegerea cu tema „Sistemul național al urgențelor civile”. Activitatea a făcut parte din programa cursului Managementul crizelor, organizat de către Departamentului regional de management al crizelor și operații multinaționale din cadrul instituției noastre.

22 februarie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unei delegații de la Academia de conducere a Bundeswehr-ului.

23-24 februarie. Centrul european pentru studii de securitate George C. Marshall, în colaborare cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, a organizat Conferința „Hybrid Warfare and Collective Defense”, în Sala Senatului.

1 martie. Domnul Harlan K. Ullman, membru al board-ului STRATEGIKON și Senior Advisor la Consiliul Atlantic, a susținut la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” prelegerea cu tema „An effective brains based strategy for the 21-st century”.

2 martie. Doi reprezentanți ai Centrului pentru studii internaționle de la Roma au fost primiți la sediul Universității Naționale de Apărare „Carol I” de către directorul Centrului de studii strategice de apărare și securitate (CSSAS).

3 martie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita președintelui Comitetului Militar al Uniunii Europene.

28 martie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita șefului Statului Major al Forțelor Terestre din Germania.

29 martie. În cadrul proiectului Școala Altfel „Să știi mai multe. Să fii mai bun”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unor elevi ai Colegiului de industrie alimentară „Dumitru Moțoc” din București, dornici să descopere mici secrete ale mediului militar, precum și oferta educațională pe care instituția noastră o pune la dispoziție celor interesați.

31 martie. A III-a ediție a Conferinței anuale „Securitatea Euro-Atlantică și Securitatea în Spațiul Cibernetic” organizată de către Centrul de studii pentru Securitate, Managementul Crizelor și Prevenirea Conflictelor” și iBusiness România în colaborare cu Facultatea de Securitate și Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România a avut loc în Aula Costin Murgescu a Institutului Bancar Român.

5 aprilie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit, la inițiativa Asociației de Geopolitică „Ion Conea”, vizita ambasadorului Regatului Hașemit al Iordaniei la București, Excelența Sa domnul Saker Malkawi.

6-7 aprilie. Facultatea de securitate și apărare și Școala doctorală din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” au organizat cea de-a XIII-a ediție a Conferinței științifice internaționale Strategii XXI cu tema „Strategic Changes in Security and International Relations”.

18-23 aprilie. Doi reprezentanți ai Universității Naționale de Apărare „Carol I” au participat la Programul „Cultural Exchange 2017” derulat de Academia Militară Regală a Olandei din Breda.

27-28 aprilie. A XIII-a ediție a Conferinței științifice internaționale „eLearning and Software for Education” - eLSE 2017 organizată de către Departamentul pentru învățământ distribuit avansat la distanță din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” şi Colegiul European de Securitate și Apărare, alături de Romanian ADL Partnership Lab, a avut loc la Biblioteca centrală din Universitatea Politehnica București.

27-28 aprilie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a organizat Conferința științifică internațională STRATEGII XXI – „Tehnologii – Aplicații Militare, Simulare și Resurse”, desfășurată sub patronajul Facultății de comandă și stat major și al Școlii doctorale.

3-12 mai. Cadrele didactice și ofițerii masteranzi din anul II ai Facultății de comandă și stat major, au desfășurat Exercițiul tactic complex de comandament și în teren „LITORAL 2017”. 

8-12 mai. Ofiţerii cursanţi de la cursul postuniversitar de Conducere strategică, organizat în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, s-au deplasat la instituţiile euroatlantice din Bruxelles, într-o vizită de informare-documentare.

12 mai. Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” prin Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Ministerului Apărării Naționale, a organizat cea de–a treia ediţie a mesei rotunde cu tema „Importanța dreptului internațional umanitar în actualul mediu internațional de securitate". Această manifestare științifică a fost dedicată sărbătoririi Zilei dreptului internațional umanitar.

25 mai. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a organizat, prin Centrul de studii strategice de apărare și securitate, simpozionul internațional „Cooperarea interinstituțională - instrument de realizare a securității la nivel național și internațional”.

25 mai. Reprezentanți ai Universității Naționale de Apărare „Carol I” au luat parte la ceremonia de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, organizată de către Ministerul Apărării Naționale cu prilejul Zilei Eroilor, în contextul Centenarului Primul Război Mondial (1916-1919) și al declarării anului 2017 ca „Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”.

26 mai. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a organizat un briefing de informare pentru atașații apărării acreditați la București, la inițiativa Asociației atașaților apărării acreditați în România.

22-31 mai. S-a desfășurat Exerciţiul „UNAp-2017”, reprezentând proba de foc pentru masteranzi, cursanţi şi cadre didactice.

30 mai. Colegiul Național de Apărare din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a organizat a doua ediție a Conferinței științifice internaționale „România în noul context de securitate internațional”.

7-10 iunie. Comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I” a vizitat Academia Națională de Apărare din Georgia, la invitația omologului georgian.

16 iunie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unei delegații de la Colegiul de Apărare NATO de la Roma (NDC).

5-6 iulie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita de documentare a unei delegații a Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Republica Moldova, în cadrul Defence Education Enhancement Programme (DEEP) al NATO.

21 iulie. A avut loc Festivitatea de absolvire a Promoției 120 „Mărăști Mărășești, Oituz - 100” a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, pe esplanada din fața Monumentului Eroilor Patriei. Cu prilejul acestei festivități, instituția noastră a aniversat 128 de ani de la înființare.

28 septembrie. Departamentul regional de management al crizelor și operații multinaționale din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a sărbătorit 20 de ani de la înființare.

2 octombrie. A avut loc Festivitatea de deschidere a anului universitar 2017-2018, în Aula Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

4 octombrie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita a doi experți pe probleme de informare și relații publice, în contextul asistenței sociale acordată de către Direcția Informare și Relații Publice, Republicii Moldova.

12 octombrie. O delegație de la Institutul Chinez pentru Studii Internaționale (CIIS), condusă de directorul Departamentului de Studii Europene din cadrul CIIS, a vizitat Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

25 octombrie. Cu prilejul Zilei Armatei României, instructorii și cursanții Centrului de pregătire a cadrelor militare în domeniul educației fizice și sportului în armată din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” au arborat Drapelul Național și Drapelul de identificare al UNAp. pe Vârful Moldoveanu din masivul Făgăraș.

25 octombrie. Studenții anului I ai Facultății de comandă și stat major din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” au depus jurământul militar, ca expresie a devotamentului pentru țară. După câteva săptămâni în care au învățat ce înseamnă rigorile vieții militare, luptând cu ei înșiși pentru a demonstra ca sunt puternici și bine pregătiți, intră într-o lume complet nouă pentru majoritatea dintre ei.

14 noiembrie. Statul Major al Apărării, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și New Strategy Center au organizat Conferința cu tema „The Security Challenges on the Black Sea Region. Transatlantic Cooperation and NATO Solidarity”, în Aula universitară.

20 noiembrie. Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a primit vizita domnului contraamiral Octavian Amarulla din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare a Indoneziei.

20-22 noiembrie. Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a primit o delegație formată din patru membri ai Şcolii de edificare a instituțiilor de apărare din Georgia (DIB School).

24 noiembrie. Facultatea de securitate și apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, împreună cu Academia de Studii Economice și Asociația Project Management din România, au organizat cea de-a X-a ediție a Conferinței științifice internaționale „Knowledge Management – Project, Systems and Technologies”.

8-10. decembrie. A avut loc ediția aniversară a concursului național inter universitar de drept umanitar și dreptul refugiaților „Nicolae Titulescu”. Concursul a fost organizat prin parteneriatul mai multor instituții și organizații, astfel: Centrul de Studii de Drept Umanitar al Universității Nicolae Titulescu din București, Centrul de Drept International Umanitar din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) Reprezentanța în România, Crucea Roșie Română, Comisia Națională de Drept Umanitar, Societatea de Avocați Cunescu, Balaciu & Asociații și Sima – Students in Moots Assocation.   

 

2018,

 

 28 februarie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unui grup de ofițeri-studenți și cadre didactice de la Academia de Conducere a Armatei Germane.

15-16 martie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit o delegație de la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Republica Moldova, formată din cadre didactice și ofițeri studenți ai Cursului postuniversitar de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale - „Probleme actuale ale securității naționale”, ediția a V-a.

26 martie. În cadrul proiectului Școala Altfel, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unor elevi din clasa a VII-a, ai Școlii Generale nr. 146 I. G. Duca din București, dornici să descopere mici secrete ale mediului militar.

26 martie. Sala Senatului a găzduit Ședința Festivă a Senatului universitar dedicată celebrării Centenarului Unirii Basarabiei cu România.

 27 martie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I" a organizat, cu prilejul celebrării a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Masa rotundă „Primăvara Marii Uniri", în Sala Senatului.

13 aprilie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a găzduit ceremonia de inaugurare a două laboratoare de analiză geostrategică și leadership strategic, care vor asigura suportul modern pentru pregătirea ofițerilor prin programele postuniversitare de formare și dezvoltare continuă în conducere strategică și protecția infrastructurilor critice, organizate în cadrul Facultății de comandă și stat major.

17-18 aprilie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unei delegații din cadrul Institutului pentru Studii Avansate de Securitate (IASD).

 19-20 aprilie. A avut loc cea de-a XIV-a ediție a Conferinței științifice internaționale „eLearning and Software for Education” - eLSE 2018 organizată de către Departamentul pentru învățământ distribuit avansat la distanță din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” şi Colegiul European de Securitate și Apărare, alături de Romanian ADL Partnership Lab, la Biblioteca centrală din Universitatea Politehnica București.

26-27 aprilie. A avut loc Conferința științifică internațională STRATEGII XXI desfășurată sub patronajul Facultății de comandă și stat major, Facultății de securitate și apărare și al Școlii doctorale.

7 mai. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unei delegații de cursanți din cadrul programului CAPSTONE derulat de Universitatea Națională de Apărare a Statelor Unite ale Americii.

6-11 mai. Ofițerii cursanți de la Cursul Postuniversitar de Conducere strategică organizat în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” s-au deplasat la instituțiile euroatlantice din Bruxelles, într-o vizită de informare-documentare.

16-18 mai. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a participat la cea de-a 7-a ediţie a expoziției și conferinței internaționale dedicată industriei aeronautice, apărării, securității naționale, securității cibernetice și securității private – BSDA 2018, la Complexul expozițional ROMAERO.

29 mai-8 iunie. Peste 500 de studenți, cadre didactice și personal de sprijin din toate categoriile de forțe ale armatei au participat la exercițiul de comandament complex, integrator, multi eșalon „UNAp-2018”, organizat de către Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și Centrul pentru jocuri de război și experimentări doctrinare.

24 iunie. Personalul Universității Naționale de Apărare „Carol I” a sărbătorit Ziua Universală a Iei Românești la Capela militară a instituției.

26 iunie. Colegiul Național de Apărare din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a organizat Conferința științifică internațională STRATEGII XXI cu tema „România Centenar”, la sediul instituției noastre.

24 mai 2018. Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate a desfășurat Simpozionul internațional, aflat la cea de-a XVII-a ediție, cadrul tematic fiind „Interese și obiective strategice în Zona Extinsă a Mării Negre”.

20 iulie. A avut loc Festivitatea de absolvire a Promoției 121 „Centenarul Marii Uniri” a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, pe esplanada din fața Monumentului Eroilor Patriei prilej cu care instituția noastră a aniversat împlinirea a 129 de ani de existență.

27 iulie. Are loc festivitatea de absolvire a Promoției de sublocotenenți „Centenarul Marii Uniri” a Facultății de comandă și stat major.

8 august. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita de documentare și informare a cursanților Programului de studii strategice de la Institutul Național de Reziliență din Republica Indonezia.

29 septembrie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita oficială a unei delegației condusă de locțiitorul directorului J7 pentru educație întrunită și doctrine a Joint Force Development din Statul Major Întrunit al Statelor Unite ale Americii.

1 octombrie. A avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2018-2019 în Aula Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

3 octombrie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unei delegații de la Ministerul Apărării Naționale din Georgia, condusă de șeful Departamentului relații internaționale și integrare euroatlantică.

3 octombrie. Locțiitorul comandantului Comandamentului Aliat pentru Transformare (ACT), domnul amiral Manfred Nelson, a  fost prezent la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” pentru a susține o prelegere studenților și cursanților noștri despre perspectivele și provocările de securitate în spațiul cibernetic.

16 octombrie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita ambasadorului Republicii Elene la București, Excelența Sa domnul Vassilis Papadopoulos, care a susținut o prelegere despre războiul hibrid studenților, cursanților și cadrelor didactice din cadrul Facultății de securitate și apărare.

16-17 octombrie. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a primit vizita unei delegații de cercetători de la Institutul Spaniol de Studii Strategice.